Palatul Creculescu

Palatul Crezulescu este o magnifică creație arhitecturală, o relicvă a începutului de secol XX, care se ridică cu grație deasupra ultimelor decorațiuni ale capitalei României. Această clădire maiestuoasă, concepută de arhitectul român Petre Antonescu, este plină de nuanțe subtile ale stilului renascentist combinate cu indicii de arhitectură tipică franceză.

Din punct de vedere istoric, clădirea a fost folosită pentru a găzdui multe dintre instituțiile notabile ale orașului, inclusiv sediul Centrului European pentru Învățământ Superior UNESCO. Excentric si eteric in egala masura, palatul pastreaza in mod corespunzator lunga mostenire a familiei Creulescu. O cupolă impunătoare de putere și splendoare nestăpânită, un obiect incredibil de proiectat, unul dintre numeroasele repere care au modelat solemn peisajul istoric și arhitectural al Bucureștiului.

Referință istorică

Obiectul de plecare în această zonă a fost casa familiei a unei familii pe nume Crestulescu. A fost ridicat în 1718, conform documentației. La începutul secolului al XX-lea, un reprezentant al unei familii cunoscute, Elena, a însărcinat un arhitect român pe atunci solicitat pe nume Petre Antonescu să elaboreze un proiect pentru o clădire. Intenționa să folosească viitoarea unitate ca reședință personală.

După cum știți, Antonescu a acceptat să preia postul și a oferit clientului un rezultat impresionant. Implementarea ideii, sau mai bine zis construcția casei după proiectul elaborat de Petre, s-a realizat timp de 3 ani (1902-1906). Dar deja în 1927 clădirea a încetat să mai aparțină familiei Coetzulescu. A fost achiziționat de Primăria Municipiului București.

Soarta ulterioară a patrimoniului arhitectural al Bucureștiului

După ce imobilul a fost achiziționat de autoritățile locale, acesta a găzduit Biroul Primului Ministru al României. A funcționat între zidurile sale din 1928 până în 1929. Un an de muncă de acest fel nu a fost pe gustul guvernului local. Prin urmare, după aceea, palatul s-a transformat într-un depozit al colecției Muzeului de Artă Religioasă.

Muzeul a existat până în 1946. Comuniștii care au ajuns la putere atunci au decis să o închidă. Clădirea și-a recăpătat viața în 1972, când sediul UNESCO-CEPES (o divizie a UNESCO – Centrul European pentru Învățământ Superior) a început să funcționeze în interiorul zidurilor sale.

Astăzi, palatul poate fi admirat doar din exterior. Este închis pentru oricine vizitează. Dar, în ciuda acestui fapt, este considerată una dintre principalele atracții ale capitalei României. Milioane de turiști din întreaga lume vizitează aici în fiecare an și sunt bucuros să fotografiez această proprietate publică.

În ciuda acestei istorii oarecum triste, palatul încă arată maiestuos și adăpostește secrete care atrag atenția vizitatorilor orașului. Este posibil ca în viitor viața să înceapă să bată din nou între zidurile ei și să fie luate decizii importante. Este foarte posibil ca reședința cuiva să se stabilească din nou aici sau să înceapă să funcționeze un muzeu.